joi, 20 octombrie 2011

Informatica într-a 12-a

 Poate unii dintre voi sunteţi curioşi ce presupune materia care dă numele Colegiului în clasa a 12. Poate totuşi că nu, eu o să încerc să fac o scurtă prezentare asupra câtorva aspecte mai importante.
  În principiu, după ce termini clasa a 12-a ar trebui să ai cunoştinţe despre baze de date şi SQL- Structured Query Language. Aceste lucruri se învaţă pe baza unui curs făcut de către Oracle, curs ce cuprinde toate informaţiile necesare, plus quizuri la fiecare secţiune şi câteva examene care se promovează cu 60% din punctaj, iar nepromovarea acestor examene implică teoretic imposibilitatea finalizării cursului.
În teorie pare complicat, trebuie să înveţi pentru examene, că altfel nu treci. Practic, răspunsurile la quizuri, precum şi la examene se găsesc toate pe internet, aşa că majoritatea trec prin acest an fără să înveţe absolut nimic. Ceea ce mi se pare normal, având în vedere că celor mai mulţi nu vor avea nevoie de informatică în viitor.
  Recent am dat primul examen, şi iniţial am fost enervat că eu am făcut testul pe bune şi am scos 82 % (mai ales că iniţial ni se spusese că nota ni se va trece în catalog), iar alţii scoseseră peste 90, da' m-am obişnuit cu ideea.
  În concluzie, dacă nu vă place informatica puteţi sta liniştiţi măcar în clasa a 12-a, pentru că nu veţi face absolut nimic.