luni, 21 mai 2012

Balul de absolvire

În mod incredibil am avut deja balul de absolvire, şi sincer nu prea înţeleg unde s-a dus tot timpul ăsta, acum o zi începeam clasa a 12-a şi acum... gata. Lăsând asta la o parte, balul s-a ţinut la Marriott (că doar suntem cu fiţe, lux de Vianu :)) ) şi a fost un eveniment de neuitat (cel puţin partea pe care n-am uitat-o ).
Pe lângă faptul că ne-am îmbrăcat toţi la costum, ceea ce a fost destul de amuzant, am putut să vorbim poate pentru ultima oară cu toţi colegii de generaţie cu care ne-am înţeles în aceşti ani. Balul în sine a fost amuzant, a fost un concurs de dans elevi-profesori, apoi fiecare clasă a prezentat un colaj cu poze făcute de-a lungul celor 4 ani, iar cel mai surprinzător eveniment a fost o cerere de căsătorie, o colegă de generaţie a fost cerută de faţă cu toată lumea, lumea a început să urle "spune da!", fata a spus da, şi toată lumea a fost încântată. Bine, după mi-am dat seama că probabil vorbiseră înainte, având în vedere că nu a părut surprinsă aproape deloc, dar chiar şi aşa tot a fost drăguţ :).
Am avut ocazia să vorbesc cu colegii de la fosta mea clasă, şi din câte am observat voi fi coleg cu mulţi dintre ei la facultate (asta presupunând că intru). Ce mi s-a părut tare e că o colegă m-a felicitat pentru faptul că am ţinut blogul acesta, lăsând să se vadă felul în care am evoluat dintr-a 9-a şi până în prezent, şi din câte ţin minte m-a întrebat dacă am evoluat în bine sau în rău, iar eu am zis că orice acumulare de experienţă este practic o chestie bună.
Din păcate nu am avut ocazia să îmi revăd decât o mică parte din profesori, pentru că au venit foarte puţini, fapt care mi s-a părut regretabil, având în vedere că probabil nu îi voi mai întâlni. În rest,ce se întâmplă la bal rămâne acolo, sau cel puţin aşa ar trebui :).

4 comentarii:

Xammer spunea...

Foarte frumos scris! Am si eu balul de absolvire a facultatii in vreo doua saptamani si sunt tare entuziasmat!

La ce facultate vrei sa dai?

David Iancu spunea...

Mersi :) Eu dau la Automatica, si poate dau admiterea si la Uni, ma mai gandesc. Distractie placuta la bal :>

MadeFromChocolate spunea...

De fiecare data cand iti citesc gandurile ma cuprinde o stare de bine,asa ca doresc ca tu sa scrii in continuare despre intamplarile tale cum si noi iti vom impartasi din bucuriile vietii de liceu.Daca nu ar fi fost destainuirile tale,poate ca acum nu as fi stat sa scriu un mesaj,razand,gandindu-ma la 17 septembrie 2012.Multa stima!Madalina(boboc) :))

David Iancu spunea...

Multumesc frumos, astept comentariile voastre, voi publica tot ce doriti, evident, fara sa va spun numele :) deci puteti spune orice :))